Marius

Aceeasi insuficientă o regăsim în cîmpul cercetării stiintifice, cu precădere în cel al stiintelor socio-umane. Regimul comunist si-a propus încă de la început – ceea ce a si a reusit în cele din urmă – să distrugă orice manifestare cu caracter epistemologic privitoare la evolutia societătii românesti, impunînd o perspectivă unilaterală, prin aplicarea celebrului principiu „Cine rescrie istoria, conduce societatea” (paradoxul fiind acela că, în ciuda „omnipotentei” sale, Partidul Comunist Român nu a reusit să-si scrie o „Istorie” efectivă, integrală si coerentă). Prin urmare, din punctul de vedere al cercetărilor stiintifice, în acest moment ne aflăm pe mai departe, cu toate strădaniile de după ‘89, într-o penibilă penurie informatională, epistemologică si axiologică, inclusiv în privinta propriei noastre istorii. În mod similar clasei politice românesti, comunitatea academică românească nu a reusit să treacă peste micile orgolii personale sau de grup si să construiască un model de dezvoltare pentru România postcomunistă.

Pornind de la aceste judecăti de fapt, reeditarea în anul 2000, de către Editura Enciclopedică din Bucuresti, a lucrării de aproape 700 de pagini Conservatori si conservatorism în România a profesorului Ion Bulei reprezintă un moment deosebit de important, atît pentru istoriografia românească în particular, cît pentru cei care încearcă să înteleagă, din afara domeniului, istoria modernă a natiunii române. Trebuie să subliniem faptul că această lucrare a devenit accesibilă opiniei publice încă din 1987 (la Editura Politică, sub titlul Sistemul politic al României moderne), dar ea a rămas cunoscută doar comunitătii restrînse a istoricilor si sociologilor.

Conservatori si conservatorism în România este o monografie a Partidului Conservator din România – formatiune politică deosebit de importantă, care si-a pus în mod covîrsitor amprenta asupra istoriei societătii românesti. Partidul Conservator sau, mai exact, fractiunile politice conservatoare de la sfîrsitul secolului al XIX-lea si începutul secolului al XX-lea au avut un rol hotărîtor în construirea statului national român modern si în dezvoltarea de ansamblu a societătii românesti.

Autorul declară în Introducere că lucrarea sa reprezintă „o carte de viată politică”; si, într-adevăr, în paginile ei găsim o bogată si selectivă (dar integrală în ceea ce priveste strict tema abordată) informatie istorică cu privire la perioada 1880-1918, în care Partidul Conservator a constituit un factor activ si determinant în viata politică românească. Considerăm însă că numai dintr-un sentiment de modestie autorul afirmă că si-a propus o simplă carte în care să descrie desfăsurarea unor evenimente. Cartea nu este numai o descriere de evenimente, ci cuprinde o analiză competentă si pertinentă a ideologiei si doctrinei conservatoare în spatiul românesc, ceea ce îi conferă si valentele unei contributii de ordin politologic (cu precădere capitolul XII, intitulat „Conservatorismul politic”, a cărui sinteză poate fi regăsită în capitolul „Conservatorismul românesc” din volumul coordonat de Alina Mungiu-Pippidi, Doctrine politice. Concepte universale si realităti românesti, Iasi, Editura Polirom, 1998, pp. 84-93).

Nu procedăm aici la o prezentare mai amănuntită a acestei monografii, deoarece considerăm că, pentru cei interesati, este imperios necesară parcurgerea sa în integralitate, iar orice dezbatere serioasă pe tema trecutului sau a prezentului istoric al României nu poate să nu cuprindă în argumentatiile sale trimiteri la această lucrare.

Conservatorismul românesc face parte – si încă una extrem de importantă – din „devenirea” organică a natiunii române si se cuvine să fie recuperat, pentru a-si recăpăta locul meritat în dezbaterea politică actuală.

Alexandru Boer